Stiri Mondene
Concursuri bucharest fashion week 2009
 - stilfemininjoburi

Parola uitata? Creare cont
Bucharest Fashion Week 2011

Romania prezenta la festivalul francez de teatru "Avignon Off"

Vineri, 02 Iulie 2010
România prezenta la festivalul francez de teatru "Avignon Off"O serie de evenimente prin care se aduce un omagiu Romaniei, incluzand proiectia filmului documentar "Ultimele zile ale lui Ceausescu", vor fi organizate la festivalul de teatru Avignon Off (Franta), la care anul acesta isi prezinta spectacole doua teatre romanesti, se arata pe site-ul festivalului.

Teatrul Bourg-Neuf, in colaborare cu Casa Jean-Vilar si Institutul Cultural Roman din Paris, organizeaza la Avignon, in perioada 11 - 16 iulie, o serie de evenimente sub genericul "Complètement à l'Est !", menite sa aduca un omagiu Romaniei.

Festivalul de teatru Avignon Off va avea loc intre 8 si 31 iulie, informeaza Mediafax.

Astfel, in timpul evenimentului, va avea loc premiera filmului documentar "Ultimele zile ale lui Ceausescu", dupa spectacolul-reconstituire "Ultimele ore ale lui Ceausescu", proiect al International Institute of Political Murder Zürich/Berlin, din a carui distributie fac parte actorii Victoria Cocias, Constantin Cojocaru, Constantin Draganescu, Alexandru Mihaescu, Eugen Cristian Motriuc si Mircea Rusu. Spectacolul, ce reconstituie procesul sotilor Ceausescu, a fost prezentat in premiera pe 10 decembrie 2009 la Teatrul Odeon din Bucuresti si, ulterior, itinerat la Berlin, dar si Berna, Zurich si Lucerna. Proiectia fimului va fi urmata de dezbateri in prezenta echipei realizatoare.

De asemenea, vor avea loc la Casa Jean-Vilar, in perioada mentionata, reprezentatii ale spectacolului "Mamaliga sau cartea vitelului", dupa o piesa scrisa si interpretata de Codrina Pricopoaia.

Totodata, Cristina Modreanu va prezenta publicatia Scena.ro, al carei redactor-sef este, alaturi de criticul George Banu si regizorul Tompa Gabor. Accentul va fi pus pe numarul special al revistei dedicat teatrului romanesc la 20 de ani dupa Revolutie. Poeta Ioana Craciunescu este, de asemenea, invitata la Avignon Off, unde isi va prezenta din creatii.

Anul acesta, Romania este reprezentata la Avignon Off de spectacolele "Universul din lanterna magica" al Teatrului de Papusi Prichindel din Alba-Iulia, in regia lui Radu Dinulescu, si "Echilibristul/ Le funambule", al Teatrului Municipal pentru Copii si Tineret "Mihai Popescu" din Targoviste, in regia lui Francois Jacob.

Interpretul echilibristului este Mircea Silaghi, scenografia ii apartine lui Dan Topa, iar regia tehnica este semnata de George Puiu. "Echilibristul" imbina circul cu teatrul si dansul si propune o reflectie asupra relatiei artistului cu lumea, singuratatii si ambivalentei actorului. Spectacolul, adresat tinerilor de peste 13 ani, va fi prezentat de pe 9 pana pe 31 iulie, in zilele impare, la teatrul Atelier 44.

"Universul din lanterna magica", un spectacol pentru copiii de peste sase ani, aduce pe scena actori, papusi si tot felul de mecanisme si instalatii. Spectacolul ii are in distributie pe Amalia Pop, Teodora Popa, Elena Scorteanu si Levente Szocs. De lumini s-a ocupat Ovidiu Tamasan, de sunet, Levente Szocs, iar scenografia ii apartine lui Ioan Pitic. Spectacolul va fi prezentat de pe 8 pe 30 iulie, in zilele pare, tot la Atelier 44.

Festivalul international de teatru Avignon Off prezinta sute de spectacole de mai multe genuri, de la teatru traditional la teatru-dans, musical, theatre-cafe, circ si mima. Festivalul Avigon Off a fost creat in 1963, in jurul prestigiosului Festivalul International de Teatru de la Avignon, ca festival alternativ, fiind unul dintre cele mai mari evenimente de gen pentru companii independente din lume.

Anul trecut, Romania a fost reprezentata la Avignon Off de spectacolele "Toti cinci" al Companiei "Dan Puric", "Nascut pentru niciodata", al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, in regia lui Tompa Gabor, "Medeea Material", de Dragos Galgotiu, o productie a Centrului Cultural "Ion Manu" din Otopeni, "1, 2, 3... Circ!", de Radu Dinulescu, realizat la Teatrul pentru Copii si Tineret "Mihai Popescu" din Targoviste, "La Gigantea", de Eros Galvao si Alejandro Nunez, coproductie a Teatrului de Marionete din Arad cu compania franceza Les Troi Clés, si un spectacol de dans si muzica tiganeasca al Tarafului Rromak, cu Lavinia Raducanu, prezentat de Casa de Cultura a Municipiului Arad.

In 2008, la Avignon Off, spectacolul "Mansarda la Paris cu vedere spre moarte", realizat de Radu Afrim, dupa o piesa de Matei Visniec, a fost premiat cu Coup de Coeur de la Presse. Aceeasi distinctie a fost obtinuta tot de un spectacol romanesc si in 2007 - "Hymnus", al Teatrului "Fani Tardini" din Galati, in regia lui Radu Dinulescu.



Te-ar putea interesa:
Mesaje (0) »
Scrie mesaj
busy
 
< Precedent   Urmator >
  • Optimism si armonie la Body Mind Spirit Festival
  • Cu toamna in par
  • Make-up trends pentru sezonul rece
  • Nunta completa si luna de miere perfecta la Targul Ghidul Miresei
  • Umbrele...de toamna
  • Cum sa ai buze frumoase
  • Confortabila, chic si versatila: vesta pentru iarna
Brumi Har
Virtual hair style studio
 
 
Add to Google
RSS 2.0   ATOM 0.3
 
© Inform Media.
Toate drepturile asupra site-ului stilfeminin.ro apartin Inform Media. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a fotografiilor din oricare pagina a site-ului stilfeminin.ro va fi posibila numai cu acordul scris al Inform Media.
Termeni si conditii