| |

Volume despre istoria recenta, la Gaudeamus
|
|
Vineri, 14 Noiembrie 2008 |
"Dictionarul comunismului", aparut la Polirom si coordonat de istoricul
francez Stephane Courtois, si volume despre Leonte Rautu si Gheorghe
Gheorghiu-Dej, ce deschid seria Istorie contemporana a Humanitas, se
numara printre noutatile celei de-a XV-a editii a Targului Gaudeamus (19
- 23 noiembrie).
Editura Polirom continua seria dedicata istoriei recente, la targ
fiind programate dezbateri si lansari pe tema comunismului in Romania.
Pe 19 noiembrie, va avea loc discutia pe tema "Comunismul si
fictionalizarea lui", pornind de la romanul "Fantoma din moara" de Doina
Rusti. La dezbatere, care va avea loc in prezenta autoarei, vor mai
participa, printre altii, Gabriel Dimisianu, Mihaela Helmis si Alistair Ian
Blyth, potrivit MEDIAFAX .
Pe 20 noiembrie, Polirom lanseaza volumele "Explorari in
comunismul romanesc. Volumul al III-lea", de Paul Cernat, "Dictionarul
comunismului", coordonat de Stephane Courtois, eveniment la care vor fi
prezenti Marius Oprea, Romulus Rusan si Silviu Lupescu, si volumul
"Bastionul cruzimii", de Marius Oprea, la lansarea caruia vor vorbi
Stephane Courtois si Zoe Petre.
Pe 21 noiembrie, va fi lansat volumul "Listele mortii. Detinuti
politici decedati in sistemul carceral din Romania, potrivit documentelor
Securitatii, 1945-1958", de Dorin Dobrincu.
Editurile Polirom si Cartea Romaneasca participa la
Gaudeamus cu aproximativ 25.000 de volume, ce reprezinta 1.000 de
titluri. Orice titlu prezent la stand va avea o reducere de 20 la suta.
Printre noutatile editurii Polirom se mai numara serii de autor
dedicate unor personalitati, precum N. Steinhardt, Mika Watari, Jose
Saramago si Vladimir Nabokov.
De altfel, seria de autor dedicata lui Nabokov va fi lansata pe
22 noiembrie, la standul editurii. In cadrul evenimentului, la care vor
participa, printre altii, poetul Florin Iaru si directorul editorial Polirom,
Bogdan-Alexandru Stanescu, va fi prezentata traducerea in premiera a
romanului "Ochiul", semnat de celebrul autor al "Lolitei".
Tot pe 22 noiembrie, vor fi lansate, in cadrul a doua evenimente
speciale, noi volume din seriile Ernest Hemingway si Octavian Paler. In
seria dedicata lui Hemingway va fi prezentat romanul "Pentru cine bat
clopotele", in timp ce in colectia dedicata lui Octavian Paler vor fi lansate
volumele "Aventuri solitare" si "Polemici cordiale".
In ceea ce priveste titlurile straine, Polirom va mai lansa, in
cadrul targului, volume dedicate unor scriitori care au castigat, recent,
importante distinctii literare. Astfel, pe 21 noiembrie, vor fi prezentate
volumele "Al cincilea copil", de Doris Lessing (Premiul Nobel in 2007) si
"Scurta si minunata viata a lui Oscar Wao", de Junot Diaz, detinator al
Premiului Pulitzer pe anul acesta.
De asemenea, vor mai fi lansate traduceri ale unor scriitori
straini indragiti, pe 22 noiembrie fiind prezentate volumele "Cea care
alina", de Anna Galvada, "Micul dejun al campionilor", de Kurt Vonnegut,
"Necazuri cu scoala", de Daniel Pennac, "Casa intalnirilor", de Martin
Amis, si "Castelul de nisip", de Iris Murdoch.
Printre noile titluri din literatura romana editate de Polirom si
prezente la Gaudeamus se numara "Zilele regelui", cel mai recent roman
semnat Filip Florian, si "Maestro", primul roman scris de Stelian Tanase
dupa 1989, ce marcheaza intoarcerea la literatura a cunoscutului jurnalist.
Totodata, editura Polirom va organiza, pe 22 noiembrie, o
dezbatere cu tema "Cum se mai simte literatura romana?", la care vor
participa Paul Cernat, Costi Rogozanu, Bogdan-Alexandru Stanescu,
Daniel-Cristea Enache, Alexandru Matei si Lucian Dan Teodorovici.
Cartea Romaneasca va lansa volumul de versuri semnat de
Marius Oprea, "America! America!", pe 22 noiembrie, zi in care va fi
lansat si volumul "Cetateanul Kane. «Romanul» unui film de Tudor
Caranfil", in prezenta Irinei Nistor si a lui Andrei Gorzo.
De asemenea, in aceeasi zi, editura va mai lansa doua titluri
din colectia "Performa", dedicata artelor spectacolului: "Un teatru la
marginea lumii", de Iulia Popovici, si "Casa dinauntru", de Cristina
Modreanu.
Grupul Humanitas va lansa, in cadrul Targului Gaudeamus,
seria Istorie contemporana, pe 21 noiembrie, cu titlurile "Perfectul
acrobat. Leonte Rautu, mastile raului", de Vladimir Tismaneanu si Cristian
Vasile, si "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", de Vladimir Tismaneanu, in
prezenta celor doi autori.
Pe 22 noiembrie, grupul editorial va lansa o noua colectie,
intitulata Zeitgeist, in prezenta unor personalitati precum Ioan Stanomir,
Traian Ungureanu si Vladimir Tismaneanu. Colectia isi propune sa
reuneasca volume care trateaza teme politice vazute din perspectiva
filozofica, care prezinta istoria utopiilor sau tensiunile necontenite dintre
societatea deschisa si adversarii ei.
Astfel, primele titluri care vor fi lansate in cadrul colectiei sunt:
"Etica neuitarii. Eseuri politico-istorice", de Monica Lovinescu, "Cugetari
asupra violentei", de Georges Sorel, "Reflectii asupra pedepsei cu
moartea", de Arthur Koestler si Albert Camus, si "Gandirea captiva", de
Czeslaw Milosz.
Seria de evenimente organizate de Humanitas incepe in 20
noiembrie, cu lansarea volumului "Simfonia lupului", de Marius Daniel
Popescu, eveniment ce va avea loc in prezenta autorului. Pe 21
noiembrie, editura va lansa audiobook-ul "Timpul scrie pe trupul meu
versuri" si cartea "Intoarcerea lui Arpagic", de Ana Blandiana, ambele
evenimente avand loc in prezenta autoarei.
In aceeasi zi, Humanitas lanseaza doua volume de Serban
Foarta: "Rozul usor e rosul iluzor" si "Mic tratat de pisicologie".
Pe 22 noiembrie, in colectia Biblioteca de film va fi lansat
volumul "Cum se fac filmele", de Frederic Straus si Anne Huet. In aceeasi
zi, Neagu Djuvara, Maria Conovici si Silvia Iliescu vor vorbi in cadrul
lansarii volumului "Tara, Legiunea, Capitanul. Miscarea legionara in texte
de istorie orala", semnat de Maria Conovici, Silvia Iliescu si Octavian
Silvestru.
Tot pe 22 noiembrie vor avea loc doua evenimente dedicate
colectiei Raftul Denisei, coordonate de Denisa Comanescu, director
general Humanitas Fiction. Primul eveniment, desfasurat sub titulatura
"Mari autori in colectia «Raftul Denisei»" va prezenta volumele
"Intoarcerea lui Rabbit", de John Updike, "Sorgul rosu", de Mo Yan,
"Spovedania unui ucigas. Legenda sfantului betiv", de Joseph Roth, "O
mie si una de nopti si zile", de Naghib Mahfuz, "Cronicarul sportiv", de
Richard Ford, "Mauricia sau alegerile locale", de Eduardo Mendoza, si
"Poveste despre dragoste si intuneric", de Amos Oz. In cadrul lansarii vor
vorbi, printre altii, Cristian-Tudor Popescu, Florin Iaru si Ovidiu Simonca.
Al doilea eveniment dedicat colectiei coordonate de directorul
general al Humanitas Fiction va prezenta titlurile "Dansatoarea de
kabuki", de Sawako Ariyoshi, "Seductie", de Arthur Lapin, "Fabrica de
matase", de Tash Aw, "Portocalele nu sunt singurele fructe", de Janette
Winterson, si "Absurdistan", de Gary Shteyngart.
Tot pe 22 noiembrie va avea loc lansarea volumului "Scrisori
catre fiul meu", de Gabriel Liiceanu, eveniment in cadrul caruia vor lua
cuvantul Mircea Cartarescu, Dan C. Mihailescu si autorul.
In aceeasi zi va fi lansata cartea-album "Noaptea sexuala", de
Pascal Quignard.
Pe 23 noiembrie vor fi lansate volume precum "Nesuferitele zile
de luni", de Arnon Grunberg, si "Stigmatul Casandrei", de Cinghiz
Aitmatov, in cadrul evenimentului "Literatura europeana in colectia «Raftul
Denisei»".
In aceeasi zi va mai fi prezentat volumul "Razboiul de
saptezeci de ani si premisele hegemoniei americane (1914-1991)" de
Neagu Djuvara si audiobook-ul "Tiganii. Istoria unui popor european, Sir
Angus Fraser": volumul I - "Origini" si volumul II - "Primele migratii",
ambele in lectura lui Emil Hurezeanu.
Editura Curtea Veche va lansa, in cadrul Targului Gaudeamus,
seria de autor Paul Goma, pe 20 noiembrie.
Vor fi prezentate, astfel,
titlurile: "Infarct", "Adameva" si "Gherla-Latesti".
Primele evenimente pe care editura le va gazdui in cadrul
targului vor avea loc pe 19 noiembrie: lansarea titlurilor "Cealalta jumatate
a istoriei", de Zoltan Rostas si Theodora Vacarescu, in prezenta Doinei
Jela si a Mihaelei Miroiu, si "Jurnal de camin", de Zoltan Rostas.
Pe 22 noiembrie, editura va lansa atat titlurile din 2008 ale
colectiei Stiinta si religie, cat si doua volume semnate de Peter
Esterhazy, autor pe care Curtea Veche l-a adus in Romania in vara, in
cadrul Targului Bookfest.
Cele doua noi volume ale lui Esterhazy ce vor fi
prezentate la Gaudeamus sunt "O femeie" si "Editie revazuta". De altfel,
"Editie revazuta" este o addenda la romanul "Harmonia caelestis", lansat
de Curtea Veche la editia de anul acesta a Bookfest. La cateva zile dupa
ce a finalizat textul volumului "Harmonia caelestis", un omagiu adus tatalui
sau, Esterhazy a aflat ca acesta din urma a fost agent al politiei politice in
perioada comunismului, in Ungaria.
Astfel, considerand ca este datoria
sa sa spuna adevarul, Esterhazy a inceput sa scrie, in 2000, un jurnal mai
special, care a devenit romanul "Editie revazuta".
Printre noutatile editurii Curtea Veche la Gaudeamus se mai
numara "Regele scamator. Stefan Iordache", de Ludmila Patlanjoglu,
"Gaura din steag", de Andrei Codrescu, si "Vincent nemuritorul", de
Bogdan Suceava.
In colectia Byblos a editurii vor fi lansate titlurile "O stea
indepartata" si "Nocturna in Chile", de Roberto Bolano, pe 23 noiembrie.
In colectia Urban, ce cuprinde lucrari de cercetare urbana si
literatura contemporana urbana, vor aparea doua titluri: "Femeia ce a uitat
sa nasca", de Ina Ilie, si "Vant, volume, vectori", de Gigi Caciuleanu.
Editura Rao va lansa, in cadrul Targului Gaudeamus, trei
volume: "Mastile lui Hristos", de Lynn Picknett si Clive Prince, "Bakakai",
de Witold Gombrowicz, si "Trandafirul disparut", de Sedar Ozkan.
Lansarea volumului semnat de Picknett si Prince, autori ai cartii "Misterul
templierilor", va avea loc pe 21 noiembrie, in prezenta lui Oreste
Teodorescu.
"Bakakai" de Gombrowicz va fi lansat pe 22 noiembrie, in
prezenta sotiei autorului, Rita Gombrowicz, in timp ce "Trandafirul
disparut", de Sedar Ozkan va fi lansat in ultima zi a targului, pe 23
noiembrie.
Grupul editorial Corint isi incepe seria de lansari la
Gaudeamus pe 20 noiembrie, cu un eveniment dedicat aparitiei volumului
"Paul Morand si Romania", de Gavin Bowd. La lansare va participa si
ambasadorul Frantei la Bucuresti, Henri Paul.
Pe 21 noiembrie, editura Leda, imprint editorial al grupului
Corint, va lansa volumele castigatorilor concursului de debut organizat de
editura: "Galeria oglinzilor negre", de Felician Chiruta, "Iepurele de
martie", de Dana Catona, si "Iradierea unei lumi oarecare", de Anna
Kalimar.
Pe 22 noiembrie, editura Corint lanseaza volumul "Impostura.
Despre snobism si puterea falsului", de Marius Ghilezan, in aceeasi zi
fiind lansata seria Mituri. Seria, care doreste sa prezinte o abordare
moderna a miturilor, este deschisa de volumele "Scurta istorie a mitului",
de Karen Armstrong, "Penelopiada", de Margaret Atwood, si "Fata
intalneste baiatul", de Ali Smith.
Tot pe 22 noiembrie, editura Corint Junior va lansa cartea
"Tunele 2. In adanc", de Roderick Gordon si Brian Williams.
Editura Tritonic va lansa la Gaudeamus volume precum
"Razboiul reginelor", de Oana Stoice Mujea, pe 20 noiembrie, "Blocul
cas", de Liviu Radu, pe 21 noiembrie, ambele in colectia Fantasy.
Tot pe
21 noiembrie, editura mai lanseaza doua volume de Eric Frattini: "Sfanta
alianta" si "A cincea porunca".
Ziua urmatoare va avea loc lansarea volumului "Cu sange rece
si albastru", de Ivona Boitan. Vor vorbi in cadrul lansarii, Cristian Tabara,
Catalin Maruta si Mirela Neculce.
Pe 23 noiembre va fi lansat albumul "Hidden Treasures of
Transylvania: The Saxon Fortified Churches", din colectia "Tritonic
Heritage".
Editura Proema va lansa, in cadrul targului, pe 20 noiembrie, o
monografie a monumentelor UNESCO din Romania, in prezenta
ambasadorului Romaniei la UNESCO, Nicolae Manolescu, care
semneaza prefata albumului. Lucrarea editata bilingv, in romana si
engleza, este coordonata de Emanuel Peterliceanu.
Cea de-a XV-a editie a Targului International Gaudeamus -
Carte de invatatura este organizata de Societatea Romana de
Radiodifuziune (SRR) si va avea loc intre 19 si 23 noiembrie, in pavilionul
Central din complexul Romexpo.
Potrivit site-ului oficial al evenimentului, la targ participa
aproximativ 300 de edituri si 100 de universitati din Romania, Elvetia si
Marea Britanie, carora li se adauga institute de cercetare, asociatii
profesionale, ambasade si biblioteci. In total, la targ vor fi prezenti 411
participanti.
Te-ar putea interesa: Doua volume in onoarea lui Andrei Plesu, lansate miercuriVolumele "O filozofie a intervalului. In Honorem Andrei Plesu", editat de Humanitas, si "Memory, Humanity and Meaning. Essay in Honour of Andrei Plesu's Sixtieth Anniversary, offered by NEC alumni & friends", publicat de Zeta Books, au fost lansate miercuri, la Libraria Carturesti din Bucuresti, informeaza MEDIAFAX.
|

|
|
|
|
|
|
|

 Sa ne inspiram din Filmele pline de Stil ale lui Baz Luhrmann! Internetul s-a aflat intr-o stare de isterie continua saptamana trecuta dupa lansarea trailerului mult asteptatului film a lui Buz Luhrmann, The Great Gatsby. Pe fundalul melodiilor lui Kanye West, Jay-Z si Jack White, filmuletul de 2 minute, este imbibat cu costumele de epoca si decadenta anilor ‘20, insa are un farmec contemporan.
-
Sa ne inspiram din Filmele pline de Stil ale lui Baz Luhrmann!
 Hot Trend: Tivul asimetric Tivul asimetric a castigat teren serios in randul vedetelor, iar motivul este usor de inteles: este o alternativa haioasa si feminina la tivul clasic, intr-o singura lungime. Vedete precum Naya Riversa, Nicole Ritchie si Lindsay Ellingson au ales diferite variatiuni ale acestui trend in aparitiile lor de pe covorul rosu: cu buline, cu detalii transparente, in culori aprinse, cu paiete…si lista continua. Urmareste mai jos cum au adaptat vedetele tivul asimetric stilului lor si inspira-te!
-
Hot Trend: Tivul asimetric
 3 Vedete in Blugi cu Imprimeuri Vedetele adora blugii, iar denimul colorat este inca la putere, si astfel a aparut o noua obsesie: blugii cu imprimeuri. Iar vedetele pe care le-am ales au dus acest trend la un nou nivel. Khloe Kardashian a renuntat la modelul clasic de blugi cu buline pentru o pereche cu stelute semnata Current/Elliott, manechinul Karolina Kurkova a ales eleganta intr-o pereche de blugi cu imprimeuri tropicale Mother Denim, iar Gwen Stefani a purtat o pereche de blugi cu imprimeuri skinny albi Balanciega, in timpul unei iesiri la plaja. Urmareste mai jos vedetele care au adoptat trendul funky si alege-ti perechea favorita de blugi cu imprimeuri!
-
3 Vedete in Blugi cu Imprimeuri
 3 Vedete in Pantaloni scurti din Dantela In ultima vreme vedetele au adoptat un nou trend: pantalonii scurti din dantela. Si le intelegem pe deplin. Sunt feminini, delicati, eleganti, provocatori, adorabili si perfecti pentru ati etala picioarele superbe. 3 vedete, Whitney Port, Jamie Chung si Jessica Stroup, au purtat pantaloni scurti din dantela in moduri fabuloase, fiecare alegandu-si un look unic. Daca ai nevoie de idei pentru a-ti asorta noua pereche de pantaloni scurti din dantela urmareste urmatoarele 3 modalitati superbe de a-i purta inspirate de vedete.
-
3 Vedete in Pantaloni scurti din Dantela
 Beyonce, sexy si exploziva in primul ei Concert dupa Nastere, Video Regina a revenit pe scena! - dau de stire lumii publicatiile de peste Ocean: Beyonce a sustinut primul sau concert dupa ce a devenit mamica, dand dovada de o forma fizica de invidiat. "Este cea mai buna interpreta din lume", a laudat-o si sotul ei, Jay-Z.
-
Beyonce, sexy si exploziva in primul ei Concert dupa Nastere, Video
 Cristina Nichita premiata la Gala Femeia Conteaza Creatoarea de moda Cristina Nichita a fost premiata la Gala Femeia Conteaza – sectiunea MODA, pentru implicare si responsabilizare sociala. Evenimentul a avut loc la Teatrul Odeon din Bucuresti unde au fost premiate si Bianca Brad, Iuliana Tudor, Monica Tatoiu, Simona Patruleasa, Maia Morgenstern, Margareta Paslaru, Daniela Teodorescu, Nico, Venera Arapu,etc.
-
Cristina Nichita premiata la Gala Femeia Conteaza
 Gusta umorul britanic la Grand Cinema Digiplex! Luni, 28 mai, incepand cu ora 20:30 esti asteptat sa-ti incepi saptamana cu o portie buna de umor englezesc, la Grand Cinema Digiplex. Pe scena va urca Toby Muresianu, un inginer care si-a descoperit vocatia de comediant in timp ce studia informatica si psihologia. A participat la numeroase festivaluri de gen, cum ar fi: Boston Comedy Festival, Bumbershoot Music Festival, Edinburgh Fringe Festival si Comedy Central Live.
-
Gusta umorul britanic la Grand Cinema Digiplex!

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|