| |

|
Vineri, 10 August 2007 |
|
Cine zice ca femeile nu inteleg sportul? Adunate la linia de start, reprezentantele sexului frumos asteapta startul la maraton; sunt frumoase, elegante si delicate si urmeaza sa participe la o competitie cel putin neconventionala- vor alerga 100 de metri pe tocuri de peste 9 cm. Actiunea s-a petrecut in 5 orase din Rusia, printre care si Sankt Petersburg si a avut drept scop promovarea elegantei si rafinamentului feminin, iar recompensa pentru acest efort l-a constituit un tichet promotional, care ii va da castigatoarei posibilitatea de a aschizitiona produse in valoare de 400 de euro din magazinele care sponzorizeaza concursul.
Au fost acordate si alte premii de consolare, pentru cea mai eleganta concurenta, pentru cea mai perseverenta si pentru posesoarea celor mai inalte tocuri participante.
Aceasta a fost cea de a doua editie a competitiei, care se desfasoara pe parcursul a doua saptamani si strange sub aceeasi deviza si scop sute de femei. Participarea, atat anul acesta, cat si cel trecut, a fost numeroasa, organizatorii fiind extrem de incantati de succesul obtinute.
Femeile rusoaice sunt considerate drept unele dintre cele mai impatimite urmase ale Evei in ceea ce priveste moda si eleganta.
In timp ce unele concurente au trecut demn de linia de sosire, altele au capitulat..in maini.
 Tocuri rupte, glezne scrantite, dar dincolo de toate, zambete si bunadispozitie. Arta cere sacrificiu, nu e asa?
Competitia merge inainte.
Te-ar putea interesa: Ou de Paste de sapte metri inaltime in SuceavaOul urias care va fi instalat de Paste in centrul municipiului Suceava va fi realizat din fibra de sticla si va avea o inaltime de sapte metri, a anuntat, joi, primarul municipiului, Ion Lungu, care a spus ca in prezent se studiaza solutia tehnica pentru instalarea acestuia. Folk Maraton se imbina perfect cu toamna!Se pare ca foarte multi bucuresteni isi doresc sa se alinieze la starul Folk Maraton-ului ce va avea loc pe data de 30 septembrie, incepand cu ora 20.00 la Sala Palatului. Maraton de moda la Romania Fashion Trends & BrandsPe 24 iunie a debutat expozitia Romania Fashion Trends& Brands, la Sala Palatului din Bucuresti, La aceasta expozitie participa aproximativ 100 de branduri din Romania, Italia, Bulgaria, Turcia, Brazilia si Grecia.
|

|
|
|
|
|
|
|

Tinuta Zilei, cu Nicole Richie Nicole Richie este cea care aduce tinuta zilei de astazi, prezentand un
outfit extrem de simpatic in cadrul unui eveniment monden.
-
Tinuta Zilei, cu Nicole Richie
 Sa ne inspiram din Filmele pline de Stil ale lui Baz Luhrmann! Internetul s-a aflat intr-o stare de isterie continua saptamana trecuta dupa lansarea trailerului mult asteptatului film a lui Buz Luhrmann, The Great Gatsby. Pe fundalul melodiilor lui Kanye West, Jay-Z si Jack White, filmuletul de 2 minute, este imbibat cu costumele de epoca si decadenta anilor ‘20, insa are un farmec contemporan.
-
Sa ne inspiram din Filmele pline de Stil ale lui Baz Luhrmann!
 Hot Trend: Tivul asimetric Tivul asimetric a castigat teren serios in randul vedetelor, iar motivul este usor de inteles: este o alternativa haioasa si feminina la tivul clasic, intr-o singura lungime. Vedete precum Naya Riversa, Nicole Ritchie si Lindsay Ellingson au ales diferite variatiuni ale acestui trend in aparitiile lor de pe covorul rosu: cu buline, cu detalii transparente, in culori aprinse, cu paiete…si lista continua. Urmareste mai jos cum au adaptat vedetele tivul asimetric stilului lor si inspira-te!
-
Hot Trend: Tivul asimetric
 3 Vedete in Blugi cu Imprimeuri Vedetele adora blugii, iar denimul colorat este inca la putere, si astfel a aparut o noua obsesie: blugii cu imprimeuri. Iar vedetele pe care le-am ales au dus acest trend la un nou nivel. Khloe Kardashian a renuntat la modelul clasic de blugi cu buline pentru o pereche cu stelute semnata Current/Elliott, manechinul Karolina Kurkova a ales eleganta intr-o pereche de blugi cu imprimeuri tropicale Mother Denim, iar Gwen Stefani a purtat o pereche de blugi cu imprimeuri skinny albi Balanciega, in timpul unei iesiri la plaja. Urmareste mai jos vedetele care au adoptat trendul funky si alege-ti perechea favorita de blugi cu imprimeuri!
-
3 Vedete in Blugi cu Imprimeuri
 3 Vedete in Pantaloni scurti din Dantela In ultima vreme vedetele au adoptat un nou trend: pantalonii scurti din dantela. Si le intelegem pe deplin. Sunt feminini, delicati, eleganti, provocatori, adorabili si perfecti pentru ati etala picioarele superbe. 3 vedete, Whitney Port, Jamie Chung si Jessica Stroup, au purtat pantaloni scurti din dantela in moduri fabuloase, fiecare alegandu-si un look unic. Daca ai nevoie de idei pentru a-ti asorta noua pereche de pantaloni scurti din dantela urmareste urmatoarele 3 modalitati superbe de a-i purta inspirate de vedete.
-
3 Vedete in Pantaloni scurti din Dantela
 Beyonce, sexy si exploziva in primul ei Concert dupa Nastere, Video Regina a revenit pe scena! - dau de stire lumii publicatiile de peste Ocean: Beyonce a sustinut primul sau concert dupa ce a devenit mamica, dand dovada de o forma fizica de invidiat. "Este cea mai buna interpreta din lume", a laudat-o si sotul ei, Jay-Z.
-
Beyonce, sexy si exploziva in primul ei Concert dupa Nastere, Video
 Cristina Nichita premiata la Gala Femeia Conteaza Creatoarea de moda Cristina Nichita a fost premiata la Gala Femeia Conteaza – sectiunea MODA, pentru implicare si responsabilizare sociala. Evenimentul a avut loc la Teatrul Odeon din Bucuresti unde au fost premiate si Bianca Brad, Iuliana Tudor, Monica Tatoiu, Simona Patruleasa, Maia Morgenstern, Margareta Paslaru, Daniela Teodorescu, Nico, Venera Arapu,etc.
-
Cristina Nichita premiata la Gala Femeia Conteaza

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|