| |

Festivalul National de Teatru a debutat cu "Sunetul tacerii"
|
|
Luni, 03 Noiembrie 2008 |
Editia 2008 a Festivalului National de Teatru (FNT) a debutat, sambata seara, la Teatrul National din Bucuresti, cu piesa "Sunetul tacerii", de Alvis Hermanis, un spectacol inedit in care personajele comunica doar gestual intensitatea anilor '60, pe muzica formatiei Simon and Garfunkel, informeaza MEDIAFAX.
"Suntem la deschiderea celei de-a 18-a editii a Festivalului National
de Teatru, care de trei ani poate fi numit international, data fiind
prezenta teatrului romanesc in lume. Aceasta este a 18-a editie a unui
festival care a fost inscris ca brand la inceputul lunii noiembrie", a
declarat Ion Caramitru, directorul general al Teatrului National
Bucuresti (TNB), in deschiderea evenimentului la care a participat si
ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu.
"Am avut privilegiul de a fi prezent si acum patru ani, alaturi de
Ion Caramitru si de alta echipa de organizatori, la deschiderea editiei
din 2005, si am avut ocazia sa vin in fiecare an la deschiderea celui
mai important festival de teatru (din Romania, n.r.). In 2005 am
acordat acestui festival un buget de trei miliarde de lei vechi, iar
anul acesta am acordat 23 de miliarde (lei vechi n.r), pentru ca
festivalul a crescut si sunt din ce in ce mai multe trupe din
strainatate care vin la festival", a spus Adrian Iorgulescu.
Ministrul Culturii a sustinut ca apreciaza, la aceasta editie a
FNT, introducerea altor tipuri de expresie artistica, precum
spectacolele de dans si expozitiile. "Emotia artistica este in
beneficiul teatrului. Singurul lucru pozitiv pe care as vrea sa il
punctez este ca nu m-am implicat in niciun fel in organizarea acestui
festival. Totul este numai meritul echipei organizatoare", a precizat
Iorgulescu.
Pe de alta parte, directorul artistic al festivalului, Cristina
Modreanu, a multumit tuturor teatrelor care au colaborat la organizarea
FNT, printre care TNB, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul National
de Opereta si Teatrul de Comedie.
"Vreau sa continui acest proiect ambitios si sper ca Festivalul
National de Teatru sa devina o platforma de comunicare intre teatrul
romanesc si alte teatre ale lumii", a afirmat Modreanu. Ea considera ca
mult timp FNT a fost un eveniment "cu circuit inchis", dedicat doar
oamenilor de teatru, si ca a venit timpul ca sa redevina "un festival
al publicului".
"Sunetul tacerii/ The Sound of Silence", in regia lui Alvis
Hermanis, pe o muzica de Simon and Garfunkel, spectacolul care a
deschis Festivalul National de Teatru, a mai fost prezentat, in iunie,
la Festivalul de la Napoli, in august, la Festivalul de Teatru de la
Helsinki, si va mai avea doua reprezentatii la Sala Mare a Teatrului
National, duminica si luni.
Titlul spectacolului este si titlul unuia dintre cele mai cunoscute
hituri semnate de Simon and Garfunkel, cei care, potrivit lui Hermanis,
au reprezentat, in anii '60, "utopia absoluta".
Desi personajele nu vorbesc in timpul spectacolului, ele reusesc
intr-un mod admirabil sa comunice si sa se comunice publicului, atat
prin gestualitate, cat si prin expresivitatea chipurilor. Prin
intermediul muzicii celor de la Simon and Garfunkel, Hermanis
reconstituie pasaje din destinul generatiei care prefera "sa faca
dragoste si nu razboi".
Cele 14 personaje principale ale piesei isi traiesc emotiile sub
auspiciile acestei muzici, care tine loc si de religie si de ideal,
experimentand tot ce aduce nou acea decada: exprimarea libera a
sexualitatii, drogurile, accesul la informatie sau revolutia
tehnologica, intr-o nota pasionala si totodata naiva.
Prieteniile, dragostea, casatoria, nasterea copiilor, totul se
impleteste cu naturalete, chiar daca dialogul lipseste, in acordurile
unor melodii celebre interpretate de Simon and Garfunkel, precum "The
Sound of Silence", "Mrs Robinson", "El condor pasa" sau "Long life", in
stridenta imprimeurilor de pe rochiile purtate de actrite, sub sloganul
"Flower power", care a trasat destinul perioadei hippie.
Regizorul Alvis Hermanis se va intalni cu publicul festivalului si
cu oamenii de teatru interesati sa afle detalii despre stilul sau de
lucru, pe 3 noiembrie, la sediul Universitatii Nationale de Arta
Teatrala si Cinematografica (UNATC).
Alvis Hermanis s-a nascut in 1965, la Riga, si este considerat cel
mai important regizor al generatiei sale in teatrul european. Din 1997,
Hermanis este regizor la Teatrul Nou din Riga, o companie cu repertoriu
contemporan, ale carei productii au ca punct comun orientarea catre
munca actorului si care arata o precizie scrupuloasa in alegerea formei
si a vocabularului teatral.
Format ca actor la Conservatorul de Stat din Letonia, Alvis
Hermanis si-a inceput cariera de regizor in 1990. Primele sale
spectacole, "Marchizul de Sade", dupa Yukio Mishima, "Portretul lui
Dorian Gray", dupa Oscar Wilde, sau "Foc si noapte", dupa Rainis, au
detinut statutul de "cea mai buna productie a anului" si au avut un
debut spectaculos pe scenele europene, dar si turnee in Canada si
Statele Unite.
In aprilie 2007, regizorul Alvis Hermanis a primit prestigiosul Premiu "Europa - Noi realitati teatrale".
Tot in deschiderea Festivalului National de Teatru, cei care au
luat parte la eveniment au putut admira, in holul Teatrului National,
si o expozitie de afise printre care s-au numarat cele ale
spectacolelor "Elisaveta Bam", "Titus Andronicus", "Jocul Ielelor",
"Ionesco - Cinci piese scurte" si "Revizorul".
Editia 2008 a Festivalului National de Teatru reuneste
personalitati ale lumii teatrale nationale si internationale, directori
de festivaluri, producatori si directori de companii teatrale.
Directorul editiei din acest an al FNT este Cristina Modreanu.
Festivalul va include noua sectiuni: Romanian Showcase, New Entry,
Spectacole invitate din strainatate, Workshop-uri, Conferintele si
intalnirile FNT, Romanian Dance Showcase, Targul de spectacole,
Evenimente gazduite de FNT (Festivalul Mastilor Europene) si Expozitii.
Spectacolele invitate din strainatate/ International Voices aduc in
cadrul aceluiasi eveniment realitati teatrale diferite din Franta,
Rusia, Marea Britanie, Germania si Letonia. Printre invitatii speciali
ai editiei din acest an a Festivalului se numara regizori de renume,
precum Richard Foreman, Kama Ginkas, Rimini Protokoll, Joel Pommerat si
Lev Erenburgm.
Spectacolele din sectiunea Debut sunt realizate in colaborare cu
Teatrul de Comedie si prezinta show-uri ale unor tineri absolventi, in
timp ce sectiunea Dance Showcase va fi realizata in colaborare cu
Centrul National al Dansului Bucuresti.
Printre noutatile editiei 2008 se numara si editarea unei reviste a
Festivalului National de Teatru, intitulata Scena.ro, si organizarea de
workshop-uri pentru profesionistii artei spectacolului.
Festivalul National de Teatru va prezenta spectacolele pe scenele
mai multor teatre bucurestene: Teatrul National "I.L. Caragiale",
Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul "Ion
Creanga" si Teatrul de Opereta "Ion Dacian".
Workshop-urile, conferintele si intalnirile festivalului se vor
desfasura la UNATC, lansarile de carte - la Libraria Carturesti,
spectacolele de dans - la Centrul National al Dansului, iar majoritatea
spectacolelor din cadrul Noptilor Teatrului Independent vor avea loc la
Teatrul Luni de la Green Hours.
Festivalul National de Teatru este un eveniment finantat de
Ministerul Culturii si Cultelor, impreuna cu Primaria Capitalei, si
produs de Uniunea Teatrala din Romania (UNITER).
Te-ar putea interesa: Sunetul tacerii deschide Festivalul National de Teatru"Sunetul tacerii/ The Sound of Silence", in regia lui Alvis Hermanis, pe muzica de Simon and Garfunkel, deschide Festivalul National de Teatru, care va avea loc la Bucuresti, intre 1 si 10 noiembrie, informeaza un comunicat al organizatorilor, preluat de MEDIAFAX. Sunetul tacerii, regizat de Alvis HermanisSpectacolul “Sunetul tacerii/ The Sound of Silence”, regizat de Alvis Hermanis va deschide Festivalul National de Teatru pe 1 noiembrie, la ora 18.00, la Teatrul National „I.L. Caragiale” din Bucuresti. Festivalul National de Teatru - evenimenteVa oferim mai jos lista evenimentelor celei de a 18-a editii a Festivalului National de Teatru, eveniment ce va avea loc in perioada 1 - 10 noiembrie 2008, in Bucuresti. Pentru mai multe informatii, site-ul oficial fnt.ro va sta la dispozitie. Festivalul National de Teatru - intre 1 si 10 noiembrie"Complexul Romania" de Mihaela Michailov, "Eduard al III-lea" de William Shakespeare, "Lulu" de Frank Wedekind, "Calugarul negru" de A.P. Cehov sau " Furtuna" dupa A. Ostrovski sunt cateva dintre cele 46 de spectacole de teatru sustinute de artisti din Franta, Rusia, Anglia, Germania, Letonia sau Romania, la a 18-a editie a Festivalului National de Teatru (FNT), care se va desfasura la Bucuresti, in perioada 1-10 noiembrie. Biletele la Festivalul National de Teatru - puse in vanzareBiletele la spectacolele incluse in programul editiei a 17-a a Festivalului National de Teatru (FNT), care se va desfasura intre 2 si 15 noiembrie si care au fost sau urmeaza sa fie puse in vanzare, au preturi ce variaza intre 5 si 52,50 de lei, in functie de politica fiecarui teatru-gazda.
|

|
|
|
|
|
|
|

 Stil de vedeta, Eva Longoria Eva Longoria are un stil de vedeta ce serveste ca sursa de inspiratie de
multi ani. Desi frumoasa actrita a recunoscut ca nu a pus accentul pe
stilul ei vestimentar la inceputul carierei sale, vedeta a evoluat vizibil.
Cand vine vorba de aparitiile red carpet, Eva recunoaste ca stilistul
ei personal este cel care merita toate laudele...
-
Stil de vedeta, Eva Longoria
 Tinuta zilei, Izabel Goulart Tinuta zilei de astazi este prezentata de Izabel Goulart, faimosul
manechin Victoria's Secret. Vedeta este mereu urmarita de revistele de
moda, in mod special datorita stilului personal original.
-
Tinuta zilei, Izabel Goulart
 Marchesa prezinta colectia de primavara-vara 2012 Colectia de primavara-vara 2012 Marchesa creata de Georgina Chapman si
Keren Craig a facut senzatie la Hotelul Plaza. Creatiile casei de moda
necesita o atitudine pe masura. Hainele sunt create dupe modelul
aparitiilor glam de pe covorul rosu.
-
Marchesa prezinta colectia de primavara-vara 2012
 Colectia Givenchy Couture primavara 2012 {mosimage }Colectia de primavara 2012 Givenchy pur si simplu ne-a validat vechea dorinta de a juca baschet intr-o rochie couture. Riccardo Tisci a adus eleganta pe teren, prezentand look-uri inspirate in anii ’20 si ’30 ce aminteau de filmele clasice de science fiction. Au fost nevoie de 350 de ore pentru a finaliza rochiile de matase brodate cu solzi de piele de crocodil, cu fermoare ce contureaza silueta si cu margele mate.
-
Colectia Givenchy Couture primavara 2012
 Colectia Christian Dior Couture primavara 2012 Exact la timp pentru sezonul de premieri, Bill Gayten si-a debutat colectia ultra-feminina de rochii perfecte pentru aparitiile pe covorul rosu. Cu o influenta vintage Dior, Gaytten a prezentat talii trase, tinute echilibrate, forme cu fler si siluete feminine cu gulere deschise si indoite care expun putin decolteu dar cu foarte mult bun gust. Structura si eleganta specifica casei de moda Dior au fost prezente, insa au fost actualizate de Gaytten: materiale transparente din belsug, pe maneci si pe bluze, si rochii de seara cu texturi delicate, cu straturi de organza si chifon.
-
Colectia Christian Dior Couture primavara 2012
 5 modalitati de a-ti “incalzi” cele mai feminine tinute Cu toate suntem vinovate de schimbari in starea de spirit stilistica si este total in regula. De fapt, este excelent, in special daca poti combina piese mai feminine, mai delicate, cu unele mai potrivite pentru iarna. Incearca sa asortezi o jacheta de inspirtie moto cu o bluza de sifon portocalie sau o rochie mini cu imprimeuri florale cu piese separate cu textura extrema, cum ar fi un palton cu blana, un cardigan tricotat sau o pereche de colanti cu model.
-
5 modalitati de a-ti “incalzi” cele mai feminine tinute
 Pregatiti-va pentru serialul Carrie Diaries Am asteptat cu rabdare noutati despre “ Carrie Diares” si am aflat ca episodul pilot a fost preluat saptamana trecuta de CW. Acum, singura intrebare care a mai ramas este: care vor fi actritele norocoase ce le vor interpreta pe tinerele Carrie, Samantha, Charlotte si Miranda? Detaliile urmeaza sa fie stabilite, insa cu siguranta, aceste fete norocoase vor fi echipate din cap pana in picioare in haine si accesorii semnate de nume grele ale industriei modei.
-
Pregatiti-va pentru serialul Carrie Diaries

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|