| |

Criza reduce bugetul Festivalului de Arta Medievala
|
|
Luni, 20 Iulie 2009 |
Bugetul alocat Festivalului de Arta Medievala de la Suceava, care se va desfasura in perioada 16 -23 august, este mai mic cu 40 la suta fata de anul 2008 din cauza crizei economico-financiare, organizatorii estimand o participare usor mai redusa la eveniment, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Directorul Complexului Muzeal Bucovina din Suceava, Emil Ursu, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca acest festival dispune de o finantare de 300.000 de lei, din care 100.000 de lei au fost alocati de Primaria Suceava, iar 200.000 de lei de catre institutia muzeala. Ursu a spus ca bugetul festivalului este mai mic cu 40 la suta fata de cel alocat editiei din 2008 din "cauza scumpirilor si cresterii pretului euro", insa nu s-a renuntat la organizarea festivalului intrucat este unul din cele mai importante evenimente realizate de institutie in parteneriat cu Primaria si Consiliul Judetean Suceava. El a mai spus ca in cadrul festivalului sunt incluse spectacole de teatru sustinute de actorii Teatrului "Mihai Eminescu" din Botosani, spectacole de poezie si muzica sustinute de Dorel Visan, Eusebiu Stefanescu si de orchestra de camera "Arcadia" din Bucuresti, spectacole de teatru pentru copii sustinute de actorii Teatrului pentru copii si Tineret "Vasilache" din Botosani, un recital de blues sustinut de Terry Lee Burns din SUA. Ursu a precizat ca pe durata festivalului vor fi reprezentari ale unor momente de istorie locala, respectiv Primirea soliilor cetatilor moldave, Intrarea triumfala a lui Mihai Viteazul in Cetatea de Scaun a Sucevei, dar si masa oferita de Alexandru Lapusneanu boierilor moldoveni. Totodata, vor fi organizate un concurs pentru copii intitulat "Descopera comoara" si altul pentru adulti "Concurs de supravietuire in Cetate", dar si lupte cu spada, focuri, tiroliana sau scoli de dans medieval. In cursul serii de 19 august, se va desfasura o parada cu faclii care va avea ca traseu cartierele Obcini - George Enescu – Centru - Cetatea de Scaun, iar pe platoul Casei de Cultura va fi sustinuta o mica reprezentatie, informeaza Mediafax. La editia din 2008 a Festivalului de Arta Medievala de la Suceava au participat 17.000 de persoane, organizatorii estimand ca in acest an numarul acestora ar putea ajunge pana la 15.000.
Te-ar putea interesa: Festivalul "Medias - Cetate Medievala"Trupele Luna Amara si Sarmalele Reci si cantaretii Narcisa Suciu si Florin Sasarman vor sustine recitaluri in cadrul Festivalului "Medias - Cetate Medievala", care se va desfasura in perioada 10-13 iulie, se arata intr-un comunicat remis MEDIAFAX.
|

|
|
|
|
|
|
|

 Sa ne inspiram din Filmele pline de Stil ale lui Baz Luhrmann! Internetul s-a aflat intr-o stare de isterie continua saptamana trecuta dupa lansarea trailerului mult asteptatului film a lui Buz Luhrmann, The Great Gatsby. Pe fundalul melodiilor lui Kanye West, Jay-Z si Jack White, filmuletul de 2 minute, este imbibat cu costumele de epoca si decadenta anilor ‘20, insa are un farmec contemporan.
-
Sa ne inspiram din Filmele pline de Stil ale lui Baz Luhrmann!
 Hot Trend: Tivul asimetric Tivul asimetric a castigat teren serios in randul vedetelor, iar motivul este usor de inteles: este o alternativa haioasa si feminina la tivul clasic, intr-o singura lungime. Vedete precum Naya Riversa, Nicole Ritchie si Lindsay Ellingson au ales diferite variatiuni ale acestui trend in aparitiile lor de pe covorul rosu: cu buline, cu detalii transparente, in culori aprinse, cu paiete…si lista continua. Urmareste mai jos cum au adaptat vedetele tivul asimetric stilului lor si inspira-te!
-
Hot Trend: Tivul asimetric
 3 Vedete in Blugi cu Imprimeuri Vedetele adora blugii, iar denimul colorat este inca la putere, si astfel a aparut o noua obsesie: blugii cu imprimeuri. Iar vedetele pe care le-am ales au dus acest trend la un nou nivel. Khloe Kardashian a renuntat la modelul clasic de blugi cu buline pentru o pereche cu stelute semnata Current/Elliott, manechinul Karolina Kurkova a ales eleganta intr-o pereche de blugi cu imprimeuri tropicale Mother Denim, iar Gwen Stefani a purtat o pereche de blugi cu imprimeuri skinny albi Balanciega, in timpul unei iesiri la plaja. Urmareste mai jos vedetele care au adoptat trendul funky si alege-ti perechea favorita de blugi cu imprimeuri!
-
3 Vedete in Blugi cu Imprimeuri
 3 Vedete in Pantaloni scurti din Dantela In ultima vreme vedetele au adoptat un nou trend: pantalonii scurti din dantela. Si le intelegem pe deplin. Sunt feminini, delicati, eleganti, provocatori, adorabili si perfecti pentru ati etala picioarele superbe. 3 vedete, Whitney Port, Jamie Chung si Jessica Stroup, au purtat pantaloni scurti din dantela in moduri fabuloase, fiecare alegandu-si un look unic. Daca ai nevoie de idei pentru a-ti asorta noua pereche de pantaloni scurti din dantela urmareste urmatoarele 3 modalitati superbe de a-i purta inspirate de vedete.
-
3 Vedete in Pantaloni scurti din Dantela
 Beyonce, sexy si exploziva in primul ei Concert dupa Nastere, Video Regina a revenit pe scena! - dau de stire lumii publicatiile de peste Ocean: Beyonce a sustinut primul sau concert dupa ce a devenit mamica, dand dovada de o forma fizica de invidiat. "Este cea mai buna interpreta din lume", a laudat-o si sotul ei, Jay-Z.
-
Beyonce, sexy si exploziva in primul ei Concert dupa Nastere, Video
 Cristina Nichita premiata la Gala Femeia Conteaza Creatoarea de moda Cristina Nichita a fost premiata la Gala Femeia Conteaza – sectiunea MODA, pentru implicare si responsabilizare sociala. Evenimentul a avut loc la Teatrul Odeon din Bucuresti unde au fost premiate si Bianca Brad, Iuliana Tudor, Monica Tatoiu, Simona Patruleasa, Maia Morgenstern, Margareta Paslaru, Daniela Teodorescu, Nico, Venera Arapu,etc.
-
Cristina Nichita premiata la Gala Femeia Conteaza
 Gusta umorul britanic la Grand Cinema Digiplex! Luni, 28 mai, incepand cu ora 20:30 esti asteptat sa-ti incepi saptamana cu o portie buna de umor englezesc, la Grand Cinema Digiplex. Pe scena va urca Toby Muresianu, un inginer care si-a descoperit vocatia de comediant in timp ce studia informatica si psihologia. A participat la numeroase festivaluri de gen, cum ar fi: Boston Comedy Festival, Bumbershoot Music Festival, Edinburgh Fringe Festival si Comedy Central Live.
-
Gusta umorul britanic la Grand Cinema Digiplex!

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|