| |

Petele rosii din nastere pot fi tratate non-invaziv, prin laser
|
|
Luni, 28 Martie 2011 |
 Foto: Hepta Hemangioamele sunt anomalii vasculare aparute in primele saptamani de la nastere care se manifesta sub forma unor pete rosiatice pe diverse zone ale corpului si afecteaza circa 12% din copii cu varste pana la 1 an, potrivit doamnei doctor Mihaela Leventer, medic specialist DermaStyle.
In 50% dintre cazuri ele nu dispar spontan, ci pot deveni chiar mai vizibile in perioada de adult, de aceea parintii care vor sa elimine aceste semne inestetice care pot stigmatiza copiii pe termen lung au acum posibilitatea de a apela la tehnologia laser.
“Laserele si aparatele cu lumina pulsata s-au perfectionat in ultimii ani in eliminarea hemangioamelor. Laserul Vbeam Perfecta, cel mai avansat la acest moment, ne permite sa tratam petele rosii din nastere cunoscute sub numele de nevus flameus (pata de vin), hemangioamele, cicatricile rosii, lacurile venoase, vergeturile rosii. Este util si in reducerea aspectului cenusiu al cearcanelor. Cu laserul Perfecta tratam inclusiv negii, indiferent de localizare, fara durere sau ranirea pielii,” declara doamna doctor Mihaela Leventer, fondator DermaStyle.
Tratamentul este nedureros si vindecarea este intotdeauna estetica, informeaza un comunicat.
Laser-ul vascular Vbeam Perfecta de la Candela completeaza celelalte doua echipamente pentru leziuni vasculare cu care clinica Demastyle lucreaza deja -laserul NdYag si aparatul IPL. Laserul Perfecta a reusit sa dezvolte o tehnologie existenta de 20 de ani, tehnologia Dye. Modificarea lungimii de unda la 595 nm si adaugarea unui sistem incorporat de racire a pielii a demonstrat cresterea eficacitatii laserului in tratamentul leziunilor vasculare si o rata redusa de efecte secundare, potrivit reprezentantilor Dermastyle.
Cu laserul Perfecta se poate rejuvena aspectul pielii, reduce roseata difuza, pistruii, lentiginele, petele pigmentare mai mari. Este laserul indicat pentru tratamentul rozaceei, vinisoarelor dilatate de pe fata, cuperozei, dar si pentru reducerea rosetii de la nivelul decolteului si gatului, (poikilodermia Civatte).
Te-ar putea interesa: Operatia cu laser la ochi...necesitate sau dorinta?De cativa ani, in Romania operatia cu laser la ochi este o noua "moda". Aproape oricine poate in cateva minute sa scape de disconfortul ochelarilor...Ce trebuie sa stiti, inainte de a va face o astfel de operatie? Consultati-va la un specialist si informati-va cu absolut tot ce implica operatia cu laser la ochi. Efecte secundare sau riscuri... Fobiile ar putea fi tratate cu o injectieFobiile ar putea fi tratate cu ajutorul unor injectii cu lidocaina, o simpla substanta anestezica locala, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii japonezi de la Universitatea din Hiroshima, informeaza express.co.uk. Maladiile neuromotorii - tratate cu litiuCercetatorii britanici au descoperit ca medicamentele antidepresive pe baza de litiu ar putea fi folosite cu succes in tratarea bolilor neuromotorii, potrivit specialistilor de la Centrul de cercetare si tratament pentru maladiile neuromotorii, din cadrul King' s College, Londra, informeaza BBC, preluat de MEDIAFAX. Afectiunile mentale - tratate cu aerobicExercitiile de aerobic practicate regulat opresc declinul functiilor neurologice la varste inaintate si sunt recomandate mai ales celor care sufera de dementa sau de boala Alzheimer, potrivit unui nou studiu, informeaza Reuters, conform MEDIAFAX.
|

|
|
|
|
|
|
|

 Adele, marea Castigatoare de la Billboard Music Awards 2012 Fiindca este sezonul evenimentelor, nu putem trece cu vederea Billboard
Music Awards 2012. Artistii care au ocupat locurile fruntase din
ultimul an in topurile Billboard au fost recompensati cu trofee, iar
castigatoarea serii a fost, evident, Adele.
-
Adele, marea Castigatoare de la Billboard Music Awards 2012
 Tinuta Zilei, cu Taylor Swift Taylor Swift este cea care ne aduce astazi tinuta zilei, intr-o maniera fresh, tinereasca, numai buna de vara!
-
Tinuta Zilei, cu Taylor Swift
 5 Copii de Vedete cu Stil Orice vedeta cu stil care se respecta, transmite pasiunea pentru moda si
generatiilor urmatoare. Am selectat 5 mamici celebre care au grija atat
de stilul personal, cat si de stilul vestimentar al propriilor copii.
-
5 Copii de Vedete cu Stil
 Pe 2 iunie, „Dumbrava minunata” se joaca la Grand Cinema Digiplex Sambata, 2 iunie, de la ora 12.00, Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping City pregateste pentru micii spectatori piesa de teatru „Dumbrava minunata”. Celebra carte a lui Mihail Sadoveanu va fi transpusa intr-un spectacol muzical, prezentat cu farmec si umor de catre actorii Teatrului Muzical “Nae Leonard” din Galati. Cu ocazia zilei copilului, cei mici se vor bucura sa regaseasca personajele intalnite doar in carti. Lizuca Si Patrocle, Zana Inchipuirii sau Regele Broastelor, cu totii vor prinde viata pe scena salii Epika din Grand Cinema Digiplex. Calatoria fantastica a Lizucai catre casa bunicilor, insotita de prietenul ei credincios, Patrocle, este pusa in scena de Izabela Oancea, care este atat regizor si scenarist, cat si actor.
-
Pe 2 iunie, „Dumbrava minunata” se joaca la Grand Cinema Digiplex
 Capodopere in Machiaj de la Tim Burton De la Bettlejuice la Dark Shadows, fetele personajelor lui Tim Burton sunt infiorator de carismatice. Personajul clasic, vampirul Barnabas Collins, se trezeste in cel mai nou film al regizorului, Dark Shadows. In rolul lui Barnabas, il regasim bineinteles, pe multitalentatul Johnny Depp, mana dreapta a lui Tim Burton. Personajul intepretat de Depp seamana cu originalul la un anumit nivel, de baza, are un breton neregulat, urechi ascutite si colti, insa seful departamentului de machiaj, Joel Harlow, a spus ca exista diferente clare intre cei doi. In afara de faptul ca i-a oferit lui Depp o frizura mai moderna, extensii ascutite pentru urechi si un nas fals, Harlow i-a adaugat actorului paloarea specifica lui Tim Burton. O alta diferenta sunt extensiile pentru degete, mainile lui Depp au devenit personaje de sine statatoare in timpul interpretarii sale, Tim si-a dorit ca Barnabas sa fie foarte “tactil”, astfel incat mainile sale sa conduca.
-
Capodopere in Machiaj de la Tim Burton
 Erdem prezinta Colectia Resort 2013 Intr-un capat al Londrei, Regina, deschidea Festivalul Florilor Chelsea spre delectarea pasionatilor de irisi si dalii. In cealalta parte a orasului, intr-o casa frumos invechita din Dalston, Erdem Moralioglu isi pregatea propriile aranjamente florale pentru colectia resort : un buchet incantator de haine inspirate, intr-o oarecare masura chiar de Regina. Stilul statornic al Reginei, format din sacouri din tweed si culori pastelate, isi fac aparitia in cele mai neasteptate locuri. In colectia resort Erdem, Majestatea sa imparte scena cu imagini ale doamnelor din Upper East Side, pozand elegant pe canapelele si fotoliile lor capitonate, si cu femei Amish imbracate in rochii lungi si modeste: “Broderiile si peticele au avut o prezenta constanta in colectia resort. Nu stiu cum sa le numesc, insa ce am vrut sa demonstrez a fost ca oricine le poate purta intr-un mod matur, serios si in acelasi timp alticineva le poate purta intr-un mod nebunatic, tanar”, a declarat designerul.
-
Erdem prezinta Colectia Resort 2013
 Hot Trend: Fusta Evazata Presimt ca trend-ul hot din acest sezon, iti va fi pe placul inimii!
Vara aceasta, fusta mini evazata este fara dar si poate un must have!
-
Hot Trend: Fusta Evazata

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|