| |

Coafuri de mireasa 2009 - 2010
|
|
Luni, 07 Septembrie 2009 |
Daca momentul cel mare se apropie si inca nu te-ai hotarat cum sa iti aranjezi parul, iti propun cateva coafuri atat pentru mirese, cat si pentru domnisoarele de onoare.
Coafurile se aleg in functie de locul unde are loc nunta, stilul personal, fizionomie, dar e important sa stii si care sunt tendintele si sa le raportezi la elementele de mai sus.
Mirese
Tendintele acestui sezon in ceea ce priveste coafurile pentru mirese se afla la extreme. Pe de o parte tind spre glamour, parul fiind strans in cocuri sofisticate, cu bucle perfecte, unde parul naravas nu are ce cauta, iar bijuteriile si tiarele nu trebuie sa lipseasca.
Pe de alta parte isi pun amprenta asupra trendului influentele boeme. Parul este lasat liber sau prins doar atat cat sa poata fi pus voalul, firele rebele dand un aspect natural de inocenta si senzualitate. Daca adopti acest gen de coafura pentru nunta iti poti accesoriza parul cu flori naturale.
De asemenea, daca nu ai parul lung, nu trebuie sa iti faci probleme, deoarece se poarta parul scurt chiar si in cazul mireselor.
Din punct de vedere al culorilor se poarta parul in nuante naturale sau cu tente subtile de rosu.
Domnisoare de onoare
In ceea ce priveste coafurile domnisoarelor de onoare se poarta parul cu mult volum, desfacut, cu bucle sau tapat, cu un aspect mai natural sau cu tendinta spre glamour.
In cazul domnisoarelor de onoare rar se opteaza pentru indreptarea parului sau pentru coafuri fara volum si se renunta la cocurile complicate.
Anul acesta naturaletea, femininatatea si eleganta sunt cuvintele care trebuie sa defineasca stilul unei femei si in ceea ce priveste coafurile de nunta, dincolo de cele alese pentru diferite alte ocazii.
Lavinia Nistor
Te-ar putea interesa: Pantofi de mireasa 2009- 2010Alegerea pantofilor de nunta poate deveni o adevarata problema pentru unele dintre noi, deoarece ei trebuie pe de o parte sa se asorteze cu rochia, iar pe de alta parte sa fie comozi. Culoarea rochiei de mireasa - tendinte 2009-2010V-ati gandit vreodata sa va achizitionati rochia de mireasa de o alta culoare in afara de traditionalul alb? Acest trend va fi foarte popular atat pentru miresele 2009, cat si pentru miresele 2010 (dupa spusele designerilor de rochii de mireasa), conform unei explicatii simple: majoritatea mireselor isi doresc sa fie unice, iar acest lucru se poate face cu ajutorul unui design, material sau culori neobisnuite. Rochii de mireasa Yolan Cris - colectiile 2009-2010Yolan Cris este o casa de moda catalana care a fost deschisa datorita entuziasmului si dorintei de a crea frumos, a trei oameni care acum isi pun la dispozitie timpul si sufletul pentru ca acest proiect sa mearga. Mercedes Alvares are foarta multa experienta in domeniul rochiilor de mireasa, Yolanda Perez se ocupa de design, iar Cristina Perez conduce compania. Rochii de mireasa Franc Sarabia- colectia toamna-iarna 2009-2010Casa de moda Franc Sarabia a lansat noua colectie de rochii de mireasa pentru toamna-iarna 2009-2010, semnata de designerul Francis Montesinos. Aceasta colectie sofisticata si eleganta este potrivita atat zilelor mai calduroase, cat si celor specifice anotimpului rece.
|

|
|
|
|
|
|
|

 Stil de vedeta, Eva Longoria Eva Longoria are un stil de vedeta ce serveste ca sursa de inspiratie de
multi ani. Desi frumoasa actrita a recunoscut ca nu a pus accentul pe
stilul ei vestimentar la inceputul carierei sale, vedeta a evoluat vizibil.
Cand vine vorba de aparitiile red carpet, Eva recunoaste ca stilistul
ei personal este cel care merita toate laudele...
-
Stil de vedeta, Eva Longoria
 Tinuta zilei, Izabel Goulart Tinuta zilei de astazi este prezentata de Izabel Goulart, faimosul
manechin Victoria's Secret. Vedeta este mereu urmarita de revistele de
moda, in mod special datorita stilului personal original.
-
Tinuta zilei, Izabel Goulart
 Marchesa prezinta colectia de primavara-vara 2012 Colectia de primavara-vara 2012 Marchesa creata de Georgina Chapman si
Keren Craig a facut senzatie la Hotelul Plaza. Creatiile casei de moda
necesita o atitudine pe masura. Hainele sunt create dupe modelul
aparitiilor glam de pe covorul rosu.
-
Marchesa prezinta colectia de primavara-vara 2012
 Colectia Givenchy Couture primavara 2012 {mosimage }Colectia de primavara 2012 Givenchy pur si simplu ne-a validat vechea dorinta de a juca baschet intr-o rochie couture. Riccardo Tisci a adus eleganta pe teren, prezentand look-uri inspirate in anii ’20 si ’30 ce aminteau de filmele clasice de science fiction. Au fost nevoie de 350 de ore pentru a finaliza rochiile de matase brodate cu solzi de piele de crocodil, cu fermoare ce contureaza silueta si cu margele mate.
-
Colectia Givenchy Couture primavara 2012
 Colectia Christian Dior Couture primavara 2012 Exact la timp pentru sezonul de premieri, Bill Gayten si-a debutat colectia ultra-feminina de rochii perfecte pentru aparitiile pe covorul rosu. Cu o influenta vintage Dior, Gaytten a prezentat talii trase, tinute echilibrate, forme cu fler si siluete feminine cu gulere deschise si indoite care expun putin decolteu dar cu foarte mult bun gust. Structura si eleganta specifica casei de moda Dior au fost prezente, insa au fost actualizate de Gaytten: materiale transparente din belsug, pe maneci si pe bluze, si rochii de seara cu texturi delicate, cu straturi de organza si chifon.
-
Colectia Christian Dior Couture primavara 2012
 5 modalitati de a-ti “incalzi” cele mai feminine tinute Cu toate suntem vinovate de schimbari in starea de spirit stilistica si este total in regula. De fapt, este excelent, in special daca poti combina piese mai feminine, mai delicate, cu unele mai potrivite pentru iarna. Incearca sa asortezi o jacheta de inspirtie moto cu o bluza de sifon portocalie sau o rochie mini cu imprimeuri florale cu piese separate cu textura extrema, cum ar fi un palton cu blana, un cardigan tricotat sau o pereche de colanti cu model.
-
5 modalitati de a-ti “incalzi” cele mai feminine tinute
 Pregatiti-va pentru serialul Carrie Diaries Am asteptat cu rabdare noutati despre “ Carrie Diares” si am aflat ca episodul pilot a fost preluat saptamana trecuta de CW. Acum, singura intrebare care a mai ramas este: care vor fi actritele norocoase ce le vor interpreta pe tinerele Carrie, Samantha, Charlotte si Miranda? Detaliile urmeaza sa fie stabilite, insa cu siguranta, aceste fete norocoase vor fi echipate din cap pana in picioare in haine si accesorii semnate de nume grele ale industriei modei.
-
Pregatiti-va pentru serialul Carrie Diaries

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|