| |

Jane Fonda, la a patra casatorie in 2011
|
|
Duminica, 28 Noiembrie 2010 |
 Foto: Hepta Actrita americana Jane Fonda, in varsta de 72 de ani, se va casatori pentru a patra oara, in 2011, potrivit unor informatii aparute in presa americana, relateaza femalefirst.co.uk.
Jane Fonda a suportat la inceputul lunii noiembrie o interventie chirurgicala de extirpare a unei tumori mamare, descoperita cu ocazia unui control medical de rutina. Datorita faptului ca boala a fost detectata intr-un stadiu incipient si pentru ca a fost vorba de o forma neinvaziva de cancer, actrita americana nu va avea nevoie de tratament suplimentar.
Incidentul a determinat-o pe actrita americana sa accepte propunerea in casatorie a partenerului ei de viata, producatorul muzical Richard Perry, care i-a fost alaturi in timpul acestei experiente traumatizante, informeaza Mediafax.
Jane Fonda si Richard Perry s-au logodit in 2009, insa, potrivit presei americane, au renuntat la planurile de nunta, la inceputul anului 2010. De altfel, in luna octombrie, Jane Fonda a declarat in emisiunea "The Oprah Winfrey Show" ca nu se va mai casatori niciodata.
Se pare insa ca actrita americana a fost impresionata de devotamentul partenerului ei de viata, dupa ce a fost diagnosticata cu cancer mamar, si a acceptat sa se casatoreasca cu Richard Perry, in 2011, informeaza National Enquirer.
"Richard a fost tare ca o stanca. A ramas alaturi de ea pe parcursul acestei perioade dificile si i-a promis ca va avea grija de ea, indiferent de cat de grava va fi boala. Vazandu-l pe Richard atat de hotarat, Jane a realizat ca el este barbatul potrivit pentru ea. Cancerul i-a schimbat ordinea prioritatilor. El este barbatul viselor ei si Jane vrea sa isi petreaca restul vietii alaturi de el", a declarat o sursa pentru aceeasi publicatie americana.
Jane Fonda a fost casatorita de trei ori - cu regretatul regizor francez Roger Vadim, cu fostul politician Tom Hayden si cu mogulul industriei media Ted Turner.
Jane Fonda a castigat premiul Oscar pentru cea mai buna actrita in 1979, pentru rolul din "Intoarcerea acasa", si in 1972, pentru partitura din "Klute".
Te-ar putea interesa: Jane Fonda a invins cancerul mamarActrita americana Jane Fonda a dezvaluit pe blogul ei ca a suportat, recent, o interventie chirurgicala de extirpare a unei tumori mamare, informeaza dailymail.co.uk. Jane Fonda isi expune fata ridata intr-un pictorialCelebra actrita Jane Fonda a refuzat sa-i fie modificata imaginea pe calculator pentru cel mai recent pictorial al sau, aratandu-si ridurile, pentru ca a dorit astfel sa demonstreze fanilor ca nu este "perfecta", informeaza contactmusic.com.
|

|
|
|
|
|
|
|

 Hot Trend: Fusta Evazata Presimt ca trend-ul hot din acest sezon, iti va fi pe placul inimii!
Vara aceasta, fusta mini evazata este fara dar si poate un must have!
-
Hot Trend: Fusta Evazata
 Lansare Institutul de Moda Salomeia Truta, Design Vestimentar, Accesorii si Croitorie Institutul de Moda Salomeia Truta are deosebita placere a va anunta lansarea oficiala a acestuia, eveniment ce a avut loc la sediul din str. Cezar Bolliac nr.60 - 62 ( zona Piata Alba - Iulia). Pe o piata dominata de "suvenirul" asiatic, ale carui influente au sterilizat imaginatia si bunul gust stigmatizandu-le cu pecetea kitschu-lui, iata ca in sfarsit cineva are curajul sa devina prim-solistul revenirii etichetei si naturaletei romanesti in acest domeniu, vaduvit in ultimii ani de existenta unui curent new age care sa renegocieze pozitia noastra in fashion list-ul mondial. Apare ca o necesitate aparitia unei institutii de invatamant de specialitate construita pe scheletul unei echipe talentate si cu dorinta de afirmare care sa dea valenta talentelor incipient dezvoltate la tanara generatie, cat si slefuirea celor deja existente si care accepta perfectionarea continua ca mijloc de desavarsire in noianul de tendinte ale secolului al-XXI-lea.
-
Lansare Institutul de Moda Salomeia Truta, Design Vestimentar, Accesorii si Croitorie
 Bill Blass prezinta Colectia-Toamna 2012/2013 Colectia de toamna-iarna 2012/2013 Bill Blass se concentreaza pe umbre
in diferite nuante, de la albastru navy, la umbre negre, ce aduc
tinutelor de zi efecte surprinzatoare si extrem de interesante.
-
Bill Blass prezinta Colectia-Toamna 2012/2013
 Bottega Veneta prezinta Colectia Resort 2013 Moda se misca la o viteza ametitoare, la numai opt saptamani de la prezentarea colectiilor de toamna au aparut colectiile resort pentru 2013. Colectia resort Bottega Veneta a creat o idee a dragalaseniei
inradacinate intr-o abordare extrem de inteligenta si originala, de lux,
discreta si eleganta datorita hainelor si a accesoriilor: sandale cu
bretele cu aplicatii in forma de fluturi pe toc, jerseuri usoare si
comode, materiale cu imprimeuri complementare si un fel de trening
elegant.
Paleta de culori fada folosita de Tomas Maier, nuante de piersica, galben si fistic, a fost menita sa reflecte culorile frescelor vechi si sa picteze un tablou al unei vile italiene brodate pe partea de sus a unei rochii fara maneci, care avea o fusta pana la genunchi cu un imprimeu grafic alb-rosu.
-
Bottega Veneta prezinta Colectia Resort 2013
 4 Vedete cu Manichiura asortata Chiar daca nu este un must in acest sezon sa purtati manichiura asortata cu tinuta voastra, unele vedete inca tin la acest detaliu. Haideti sa ne inspiram de la Beyonce sau Ciara, atata din manichiurile acestora cat si din tinutele cu care le-au asortat.
-
4 Vedete cu Manichiura asortata
 Oscar de la Renta prezinta Colectia Resort 2013 Cand a fost intrebat la ce se gandea in timp ce crea colectia resort, Oscar de la Renta a raspuns: “Sa fac haine”. Si trebuie sa recunosc ca avea dreptate, cu o singura mentiune: haine exceptionale. Designerul a oferit variatiuni mai gentile, mai relaxate si mai usoare a ceea ce am ajuns sa consideram arhetipul Oscar de la Renta: costumul cu fusta format dintr-o jacheta jerseu si o fusta eleganta, rochia de cocktail pana la genunchi, puloverul decorativ asortat cu o fusta de seara si rochia coloana a carei prezenta este invers proportionala cu ingustimea silutei sale.
-
Oscar de la Renta prezinta Colectia Resort 2013
 5 Vedete cu Ruj rosu Cu toate stim ca un ruj rosu ne schimba complet look-ul, asa ca am decis sa aruncam o privire la efectul pe care acesta l-a avut asupra look-ului unor vedete ca Miley Cirus sau Jessica Alba si sa ne inspiram pentru urmatoarea iesire in oras.
-
5 Vedete cu Ruj rosu

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|