| |

Eminem, la un pas de moarte in 2007, din cauza unei supradoze de metadona
|
|
Marti, 28 Decembrie 2010 |
 Foto: Hepta Eminem a dezvaluit ca s-a aflat la un pas de moarte in 2007, cand, cu o saptamana inainte de Craciun, a fost internat in stare critica dupa ce a luat o supradoza de metadona, informeaza femalefirst.co.uk.
Eminem a spus ca nu-si aduce aminte nimic din acea perioada.
"Nu-mi amintesc nimic din acel decembrie pana la asta (supradoza de metadona, n.r.). Tot ce-mi amintesc este ca nu reuseam sa ma ridic din pat. M-am ridicat sa merg la baie. Stateam acolo, incercam sa ma usurez si am cazut. M-am lovit tare de podea", a spus el.
Eminem a spus ca primul lucru pe care a vrut sa il faca a fost sa isi sune copiii, dar a cazut din nou si nu s-a mai putut ridica, informeaza Mediafax.
Cantaretul si-a pierdut cunostinta si s-a trezit abia in spital.
"Primul lucru pe care mi-l amintesc este ca incercam sa ma misc si nu puteam. Parca eram paralizat, nici nu puteam sa vorbesc. Doctorii mi-au spus ca am luat echivalentul a patru doze de heroina. Au mai spus ca, daca nu eram ajutat, in doua ore muream", a mai spus Eminem, care a adaugat ca in acea perioada nici macar nu stia ca era Craciunul.
El a adaugat ca, atunci cand s-a trezit pentru prima data, a vrut sa-si sune copiii si sa plece acasa la ei.
Rapperul s-a externat la o saptamana dupa incident.
Eminem a lansat, de-a lungul carierei sale, sase albume, care s-au vandut in 60 de milioane de exemplare in toata lumea. "Recovery", cel mai recent album de studio al rapperului Eminem, a fost lansat in iunie.
Te-ar putea interesa: Paul Gray, basistul trupei Slipknot, a decedat din cauza unei supradozePaul Gray, basistul trupei Slipknot, a murit din cauza unei supradoze "accidentale" de morfina si fentanil, un analgezic sintetic din clasa opioidelor, au anuntat, luni, reprezentantii politiei din orasul Des Moines, statul american Iowa, dupa publicarea rezultatelor autopsiei, informeaza Reuters.
|

|
|
|
|
|
|
|

 Lansare Institutul de Moda Salomeia Truta, Design Vestimentar, Accesorii si Croitorie Institutul de Moda Salomeia Truta are deosebita placere a va anunta lansarea oficiala a acestuia, eveniment ce a avut loc la sediul din str. Cezar Bolliac nr.60 - 62 ( zona Piata Alba - Iulia). Pe o piata dominata de "suvenirul" asiatic, ale carui influente au sterilizat imaginatia si bunul gust stigmatizandu-le cu pecetea kitschu-lui, iata ca in sfarsit cineva are curajul sa devina prim-solistul revenirii etichetei si naturaletei romanesti in acest domeniu, vaduvit in ultimii ani de existenta unui curent new age care sa renegocieze pozitia noastra in fashion list-ul mondial. Apare ca o necesitate aparitia unei institutii de invatamant de specialitate construita pe scheletul unei echipe talentate si cu dorinta de afirmare care sa dea valenta talentelor incipient dezvoltate la tanara generatie, cat si slefuirea celor deja existente si care accepta perfectionarea continua ca mijloc de desavarsire in noianul de tendinte ale secolului al-XXI-lea.
-
Lansare Institutul de Moda Salomeia Truta, Design Vestimentar, Accesorii si Croitorie
 Bill Blass prezinta Colectia-Toamna 2012/2013 Colectia de toamna-iarna 2012/2013 Bill Blass se concentreaza pe umbre
in diferite nuante, de la albastru navy, la umbre negre, ce aduc
tinutelor de zi efecte surprinzatoare si extrem de interesante.
-
Bill Blass prezinta Colectia-Toamna 2012/2013
 Bottega Veneta prezinta Colectia Resort 2013 Moda se misca la o viteza ametitoare, la numai opt saptamani de la prezentarea colectiilor de toamna au aparut colectiile resort pentru 2013. Colectia resort Bottega Veneta a creat o idee a dragalaseniei
inradacinate intr-o abordare extrem de inteligenta si originala, de lux,
discreta si eleganta datorita hainelor si a accesoriilor: sandale cu
bretele cu aplicatii in forma de fluturi pe toc, jerseuri usoare si
comode, materiale cu imprimeuri complementare si un fel de trening
elegant.
Paleta de culori fada folosita de Tomas Maier, nuante de piersica, galben si fistic, a fost menita sa reflecte culorile frescelor vechi si sa picteze un tablou al unei vile italiene brodate pe partea de sus a unei rochii fara maneci, care avea o fusta pana la genunchi cu un imprimeu grafic alb-rosu.
-
Bottega Veneta prezinta Colectia Resort 2013
 4 Vedete cu Manichiura asortata Chiar daca nu este un must in acest sezon sa purtati manichiura asortata cu tinuta voastra, unele vedete inca tin la acest detaliu. Haideti sa ne inspiram de la Beyonce sau Ciara, atata din manichiurile acestora cat si din tinutele cu care le-au asortat.
-
4 Vedete cu Manichiura asortata
 Oscar de la Renta prezinta Colectia Resort 2013 Cand a fost intrebat la ce se gandea in timp ce crea colectia resort, Oscar de la Renta a raspuns: “Sa fac haine”. Si trebuie sa recunosc ca avea dreptate, cu o singura mentiune: haine exceptionale. Designerul a oferit variatiuni mai gentile, mai relaxate si mai usoare a ceea ce am ajuns sa consideram arhetipul Oscar de la Renta: costumul cu fusta format dintr-o jacheta jerseu si o fusta eleganta, rochia de cocktail pana la genunchi, puloverul decorativ asortat cu o fusta de seara si rochia coloana a carei prezenta este invers proportionala cu ingustimea silutei sale.
-
Oscar de la Renta prezinta Colectia Resort 2013
 5 Vedete cu Ruj rosu Cu toate stim ca un ruj rosu ne schimba complet look-ul, asa ca am decis sa aruncam o privire la efectul pe care acesta l-a avut asupra look-ului unor vedete ca Miley Cirus sau Jessica Alba si sa ne inspiram pentru urmatoarea iesire in oras.
-
5 Vedete cu Ruj rosu
 Targul Ghidul Miresei, 25-27 mai 2012, Cupola Romexpo 150 de firme cu oferte speciale si 100 dintre cele mai populare colectii de rochii de mireasa va asteapta la Bucuresti, intre 25 si 27 Mai 2012, in Cupola Romexpo, oferindu-va sansa organizarii unui eveniment perfect! In premiera, deschiderea acestui targ de nunti si introducerea in atmosfera de basm a nuntii se va realiza in cadrul unei expozitii separate ce va avea loc joi, 24 Mai 2012, in intervalul orar 12.00 – 18.00, in complexul Aristocrat Events Hall si unde intrarea este libera. Aici se pot admira cele mai populare tinute de nunta, tinute care vor putea fi probate si cumparate in urmatoarele zile in cadrul targului din Cupola Romexpo.
-
Targul Ghidul Miresei, 25-27 mai 2012, Cupola Romexpo

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|