| |

Calin Netzer - "Medalia de onoare": Am combinat minimalismul cu viziunea personala
|
|
Miercuri, 10 Noiembrie 2010 |
Regizorul Calin Netzer a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca in filmul sau "Medalia de onoare", care va avea premiera in cinematografele romanesti vineri, a incercat sa combine minimalismul cu viziunea personala.
Calin Netzer a spus ca scenariul este semnat de Tudor Voican si este inspirat dintr-un fapt real, care a circulat "din gura in gura". De altfel, potrivit acestuia, scenariul filmului "Medalia de onoare" a fost lucrarea de diploma a lui Tudor Voican.
"Decizia de a face film dupa un scenariu semnat de altcineva a venit intuitiv", a spus Netzer, subliniind ca lungmetrajul "Medalia de onoare" i-a dat ocazia sa lucreze cu niste "actori imensi".
In ceea ce priveste cooptarea lui Ion Iliescu in distributie, Netzer a spus ca acest lucru a fost relativ usor, fostul sef al statului acceptand "din prima". "Mai greu a fost sa coordonam programul nostru cu programul lui", a spus el, adaugand: "Daca interpreta un actor rolul presedintelui, nu ar fi fost veridic".
Victor Rebengiuc a spus ca a avut o colaborare de lucru normala cu Ion Iliescu. "Nu vreau sa creez o stire de senzatie", a spus el.
Actorul Ion Lucian a spus ca Ion Iliescu a avut, in "Medalia de onoare", un debut onorabil, ca "s-a descurcat bine". "E greu sa fi fost presedinte si sa accepti sa faci figuratie de film", a adaugat Lucian.
De altfel, fostul presedinte se regaseste atat pe afisul filmului, cat si in trailerul de promovare a acestuia, informeaza Mediafax .
Despre rolul lui in film - Ion I. Ion -, Rebengiuc a marturisit ca este cel care i-a adus "cele mai multe premii". Despre munca sa, insa, acesta nu a dat foarte multe detalii, spunand ca se bazeaza pe urmatoarea metoda: "iei un rol de la inceput si il duci la sfarsit".
Vineri, pelicula va avea premiera de gala la Cinema Studio din Capitala, incepand cu ora 20.00.
Recent, filmul a obtinut mentiunea speciala a juriului la cea de-a opta editie a Festivalului de Film de la Zagreb (17 - 23 octombrie).
"Medalia de onoare" a obtinut, la sfarsitul lui noiembrie 2009, cinci premii la Festivalul International de Film de la Salonic, printre care cel pentru interpretare (Victor Rebengiuc), cel pentru scenariu (Tudor Voican), premiul special al juriului si premiul FIPRESCI, dar si premiul publicului la Festivalul de Film de la Torino. De asemenea, lungmetrajul a fost premiat, in martie, la Festivalul de Film de la Miami (SUA), cu o mentiune din partea juriului pentru competitia internationala si o alta din partea juriului Cineuropa. Totodata, cu acest film, Calin Netzer a luat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) 2010, in timp ce Victor Rebengiuc a primit premiul de interpretare.
Actiunea filmului "Medalia de onoare" se petrece in decembrie 1995. Ion. I. Ion (Victor Rebengiuc) este un om cu o viata banala, care locuieste cu sotia sa si care de sase ani nu si-a mai vazut fiul (Mimi Branescu), plecat in Canada. Totul se schimba in viata lui Ion cand acestuia ii parvine o scrisoare in care este anuntat ca va fi decorat de presedinte, pentru fapte de vitejie pe care le-a facut in cel de-Al Doilea Razboi Mondial.
Montajul filmului este realizat de Catalin F. Cristutiu, iar din distributie fac parte Victor Rebengiuc, Camelia Zorlescu, Mircea Andreescu, Ion Lucian, Costica Draganescu si Gabriel Spahiu. Producatorul filmului "Medalia de onoare" este Liviu Marghidan, iar producator delegat, Ada Solomon. "Medalia de onoare" este o coproductie Scharf Advertising, Pandora Film si Abis Studio, realizata cu sprijinul CNC Romania, Arte/ZDF, Eurimages, TVR, BV Mc Cann Erickson Romania, Odyssey Comunication, Teleclub si cu participarea HBO Romania.
Te-ar putea interesa: Florin Piersic, premiat cu Medalia de Aur a Artelor TransilvaneActorul Florin Piersic a fost premiat cu Medalia de Aur a Artelor Transilvane in cadrul galei "Zece pentru Mures", desfasurata, joi seara, la Teatrul National din Targu Mures, in cadrul careia au mai primit diplome de excelenta Ladislau Boloni si Raed Arafat.
|

|
|
|
|
|
|
|

 Bill Blass prezinta Colectia-Toamna 2012/2013 Colectia de toamna-iarna 2012/2013 Bill Blass se concentreaza pe umbre
in diferite nuante, de la albastru navy, la umbre negre, ce aduc
tinutelor de zi efecte surprinzatoare si extrem de interesante.
-
Bill Blass prezinta Colectia-Toamna 2012/2013
 Bottega Veneta prezinta Colectia Resort 2013 Moda se misca la o viteza ametitoare, la numai opt saptamani de la prezentarea colectiilor de toamna au aparut colectiile resort pentru 2013. Colectia resort Bottega Veneta a creat o idee a dragalaseniei
inradacinate intr-o abordare extrem de inteligenta si originala, de lux,
discreta si eleganta datorita hainelor si a accesoriilor: sandale cu
bretele cu aplicatii in forma de fluturi pe toc, jerseuri usoare si
comode, materiale cu imprimeuri complementare si un fel de trening
elegant.
Paleta de culori fada folosita de Tomas Maier, nuante de piersica, galben si fistic, a fost menita sa reflecte culorile frescelor vechi si sa picteze un tablou al unei vile italiene brodate pe partea de sus a unei rochii fara maneci, care avea o fusta pana la genunchi cu un imprimeu grafic alb-rosu.
-
Bottega Veneta prezinta Colectia Resort 2013
 4 Vedete cu Manichiura asortata Chiar daca nu este un must in acest sezon sa purtati manichiura asortata cu tinuta voastra, unele vedete inca tin la acest detaliu. Haideti sa ne inspiram de la Beyonce sau Ciara, atata din manichiurile acestora cat si din tinutele cu care le-au asortat.
-
4 Vedete cu Manichiura asortata
 Oscar de la Renta prezinta Colectia Resort 2013 Cand a fost intrebat la ce se gandea in timp ce crea colectia resort, Oscar de la Renta a raspuns: “Sa fac haine”. Si trebuie sa recunosc ca avea dreptate, cu o singura mentiune: haine exceptionale. Designerul a oferit variatiuni mai gentile, mai relaxate si mai usoare a ceea ce am ajuns sa consideram arhetipul Oscar de la Renta: costumul cu fusta format dintr-o jacheta jerseu si o fusta eleganta, rochia de cocktail pana la genunchi, puloverul decorativ asortat cu o fusta de seara si rochia coloana a carei prezenta este invers proportionala cu ingustimea silutei sale.
-
Oscar de la Renta prezinta Colectia Resort 2013
 5 Vedete cu Ruj rosu Cu toate stim ca un ruj rosu ne schimba complet look-ul, asa ca am decis sa aruncam o privire la efectul pe care acesta l-a avut asupra look-ului unor vedete ca Miley Cirus sau Jessica Alba si sa ne inspiram pentru urmatoarea iesire in oras.
-
5 Vedete cu Ruj rosu
 Targul Ghidul Miresei, 25-27 mai 2012, Cupola Romexpo 150 de firme cu oferte speciale si 100 dintre cele mai populare colectii de rochii de mireasa va asteapta la Bucuresti, intre 25 si 27 Mai 2012, in Cupola Romexpo, oferindu-va sansa organizarii unui eveniment perfect! In premiera, deschiderea acestui targ de nunti si introducerea in atmosfera de basm a nuntii se va realiza in cadrul unei expozitii separate ce va avea loc joi, 24 Mai 2012, in intervalul orar 12.00 – 18.00, in complexul Aristocrat Events Hall si unde intrarea este libera. Aici se pot admira cele mai populare tinute de nunta, tinute care vor putea fi probate si cumparate in urmatoarele zile in cadrul targului din Cupola Romexpo.
-
Targul Ghidul Miresei, 25-27 mai 2012, Cupola Romexpo
 Stil de Vedeta, Ashley Madekwe Ashley Madekwe este la momentul actual una dintre cele mai hot
fashioniste, motiv pentru care am considerat ca are un stil de vedeta
din care te poti inspira cu incredere!
-
Stil de Vedeta, Ashley Madekwe

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|